Drakulics elvtárs online subtitrat

0
39

Drakulics elvtárs online subtitrat. Vampirii umblă printre noi! Dar nu vă temeți: angajații serviciului de contraspionaj sunt pe urmele lor, și, pe lângă metodele și echipamentele obișnuite, sunt în stare să apeleze chiar și la usturoi. Suntem în Ungaria anilor ’70. Tovarășul Fábián (Zsolt Nagy), trecut și prin revoluția cubaneză, își vizitează patria pentru a lansa o mișcare grandioasă de donare de sânge. Dar ceva e în neregulă cu el. Bătrânul luptător arată de parcă ar avea 30 de ani, posedă un aer degajat și conduce un Mustang roșu aprins, iar femeile mor după această bestie neobosită la pat.

Serviciul de contraspionaj s-a pregătit însă de luptă, punându-și în joc cei mai buni agenți. Mária (Lili Walters), în rolul însoțitoarei sale, încearcă să-i câștige încrederea tipului suspect; pe măsură ce întâlnirile lor devin din ce în ce mai serioase, femeia firavă devine din ce în ce mai încrezătoare în propriile forțe: ajunge să creadă că e mai deșteaptă și mai puternică decât bărbații care o dirijează ca pe o marionetă. Între timp, iubitul ei, Laci (Ervin Nagy), maestru al urmăririi, interceptării și al luptei corp la corp, observă toate acestea din fundal, iar atunci când nu are o criză de gelozie, face ceea ce nu e punctul lui forte: gândește. Drakulics elvtárs online subtitrat

Drakulics elvtárs online subtitrat
Drakulics elvtárs online subtitrat

Oare care este secretul tovarășului veșnic tânăr care soarbe o zeamă roșie și densă dintr-o sticluță de suc și tânjește după gâturile gingașe ale tovarășelor? Spionii, agenții secreți, informatorii, impostorii, camarazii vechi și noi erau pregătiți pentru orice, dar pentru o asemenea situație nu există instruire. Din ideea nebunească a regizorului și scenaristului filmului „Heavenly Shift” (Isteni műszak), conform căreia un vampir vizitează Ungaria anilor ’70, iar serviciile secrete încearcă să-l deconspire, s-a născut o comedie cu un umor negru ca noaptea, protagoniști de excepție, elemente vizuale memorabile și o poveste cu întorsături de situație, invitând publicul la o experiență cinematografică palpitantă care pune sângele în mișcare.

Filmul Drakulics elvtárs (2020), se lanseaza in 07 februarie 2020, si face parte din categoria filmelor de comedie. Vizioneaza film-ul Drakulics elvtárs online subtitrat in limba romana pe siteul nostru. Distribuie, sau scrie parerea ta despre acest film. Vizionare placuta!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here